Complexele de inferioritate sunt foarte raspandite in ziua de azi.
Daca ai o imagine buna despre sine, atunci o impui oarecum in fata prietenilor tai si ca ei te vor vedea asa cum te vezi si tu. Am meditat putin pe aceasta tema si am ajuns la niste concluzii pe care vreau simt nevoia sa le impartasesc si cu voi :D.
De ce nu sunt eu in totalitate de acord cu asta? Pentru ca nu consider ca lucrurile ar trebui sa se desfasoare astfel, ci tocmai invers. De curand am fost la teatru si am vazut piesa "Cu usile inchise" de Jean-Paul Sartre. Aici tema principala a operei era sintagma "Infernul sunt ceilalti". Ce inseamna asta? Asta inseamna ca prieteni nostri functioneaza ca niste oglinzi pentru fiecare dintre noi, oglinzi in care ne vedem defectele si calitatile. Daca am trai singuri, izolati de lume, nu ne-am putea vedea nici defectele nici calitatile, pentru ca numai socializand cu alte persoane care au ori aceleasi caracteristici ca si noi, ori caracteristici total opuse, putem descoperi cum suntem noi de fapt.
Astfel ajungem la concluzia ca parerea celorlalti despre noi, ar trebui sa ne dicteze si parerea noastra despre sine. Nu poti sa zici si sa ai impresia ca ai o anumita calitate fara ca nimeni sa nu creada acest lucru despre tine, altfel ar fi doar o calitatea care ar exista doar in mintea ta si atat.
La urma urmei, trebuie sa credem in noi, pentru ca prieteni nostri sa creada in noi, si trebuie sa credem ca avem anumite calitati ca prietenii nostri sa le vada!
Acum, stima mea de sine a mai crescut:>
